Am lucrat cu foarte multi studenti in ultimii ani, atat la Scoala de Digital Nomads, cat si la Mentorship, si am observat o tendinta paguboasa, despre care vreau azi sa iti povestesc si care este ff important sa o constientizam, ca asa e pe jumatate rezolvata. Tendinta asta se numeste simplu si clar: "NU STIU".

Nu stiu ce sa aleg, ce business sa-mi fac, ce talente am.

Nu stiu cum sa merg mai departe. nu stiu ce sa fac cu viata mea. nu stiu ce-mi doresc.

Nu stiu cum sa atrag clienti sau sa cer mai multi bani.

Nu stiu unde gresesc, dar eu nu pot sa...

Nu stiu de unde sa incep.

Nu stiu ce sa scriu, ce sa daruiesc, ce imi place.

Nu stiu daca o sa am succes. cine o sa ma citeasca sau cine o sa cumpere.

Nu stiu daca e bine sau nu. Daca n-am rezultate, am muncit degeaba.

Nu stiu daca sa ma expun sau sa stau cuminte, in banca mea.

Nu stiu ce sa postez constant, ce sens are daca nu-mi place.

Nu stiu daca mi se potriveste.

Ok. STIU (sic!!) ca trecem printr-o perioada in care toataaa lumea scrie niste postari pe social si pare ca face bani sau ca vinde ceva, stiu ca "pute piata", stiu ca e dificil uneori sa-ti vezi talentele cu proprii ochi - pt ca ai fost invatat sa nu fii arogant si sa lasi pe altii sa zica... daca e, stiu ca uneori nimic nu are sens, stiu ca altii fac sa para totul super usor, ca spun ei ca sunt bogati doar din postari pe Insta, stiu ca nu tot timpul ai chef de dat din casa si ca mereeeeu astepti... ceva. Ceva mai bun, ceva nou, ceva incurajator si usor, ceva altceva.

Iaca un "secret" care n-o sa-ti pice prea bine.

Astepti altceva pentru ca o duci bine acum. Stii ca esti enough, ca ai enough, ca esti worthy, ca ti-e bine asa. Iar acel "nu stiu" este doar o alintare. Pentru ca zici ca vrei mai mult, dar de fapt, nu vrei.

Si iata cum am dezamorsat cele mai parsive limiting beliefs.

Daca te revolti si gandesti acum ca "ia uite-o si pe asta ce spune, mie nu mi-e bine si vreau mai mult, dar... n-am bani, n-am timp, nu stiu, nu am chef, timp, idei, inspiratie, motivatie, tre' sa mai vindec, tre' sa invat, tre' sa fac x, y, z, tre' sa am un produs, tre' sa mai astept niste ani etc etc" - inseamna ca esti in denial/ intr-o negare a sufletului tau.

Daca nu ti-ar fi bine, daca te-ai simti not worthy, not good enough, daca ai vrea mai mult - ai face ceva pt asta, fara lamentari si scuze.

Nu sunt aici sa te cert, cred ca scriu mai mult despre mine :))), ca am si eu perioade (luuungi) in care las confortul sa-mi amorteasca aripile.

Iar frica nu joaca un rol in toate astea. Cand dorinta e mai mare decat frica, spui "WTF, fie ce-o fi" si te misti inainte.

NU vorbesc din carti si nu vorbesc doar despre business. Ci vorbesc despre toate acele lucruri pe care SIMTI ca le vrei - libertate, creativitate, bani, wellbeing, satisfactie, implinire, relatii frumoase, succes, o viata mai buna, fericire, relaxare.

De mult voiam sa-ti spun o poveste, da' n-am stiut de unde sa incep :))))

Well, o sa incep pur si simplu. acum. Cu viata mea. Si cu ce am invatat pe parcurs. Maybe it helps. Si daca nu, let me entertain you!

Parintii mei n-au fost antreprenori. Au lucrat pt altii aproape toata viata. Ma rog, tata a avut firma lui o perioada, a jonglat cu ideea asta de a munci pentru el, insa a plecat prea repede dintre noi.

Am fost crescuta cu tot felul de idei cretze. Ca nu sunt niciodata suficienti bani, ca "daca n-ai bani esti un rahat cu ochi", ca tre' sa faci scoli si sa inveti ceva care sa aduca bani, ca nu merge asta cu scrisul, ca artistii nu castiga, ca "nu sunt in stare de nimic". ca e o rusine sa ceri. ca altii sunt mai buni ca mine, ia uite la Andra de la 3 :)) Ca altii fac "chestii" ca sa aiba multi bani si nu merita.

Well, hold my beer.

Cel mai bun profesor al meu - nu a fost familia, nici vreun dascal, nici vreun mentor, nici pasiunea sau talentul la scris, nici dorinta de a face multi bani.

Cel mai bun profesor din viata mea a fost... FOAMEA. Uneori foamea aia reala. Alteori foamea de viata, de libertate, de lume, de iubire, de a fi eu insami. Alteori foamea sub forma de furie, neputinta, durere, nedreptate.

Si foamea asta m-a dus in niste locuri si situatii care mi-au depasit cu mult asteptarile.

Dupa niste scoli facute de gura altora (la care am fost chiar ff buna, cu coronitza, si olimpiade, si burse de merit si 10 10 10 la admiteri la facultati, yeap, mai multe :)), dupa o tinerete inchisa in casa si cu fugit de acasa, cu prietenii pierdute si lacrimi in perna si multe baruri si joburi de rahat, am ajuns intr-un punct in care nu doar ca imi era foame, ci eram lihnita. De dat jos din cursa asta, de trait, de viata, de mine.

Si asa a venit my first rock bottom & breakthrough.

Intr-o dimineata, m-am trezit nervoasa si cu o furie imensa pe lume, pe Dumnezeu, pe toti. Citeam eu o revista pe vremea aia, am scris un email cu povestea mea de revolta redactorului-sef si m-am culcat, ca nu mai puteam sa lupt cu lumea.

M-am trezit in cu totul alta realitate. Mi-am dorit sa ma mut vreodata la Bucuresti, sa scriu profesionist sau sa fiu antreprenor? Nope, never!! Voiam doar sa ies din cursa.

Redactorul mi-a raspuns, m-a invitat in Capitala, am vandut tot, am plecat. In doua luni eram pe Calea Victoriei, intr-un apartament frumos, cu multi bani. Banii s-au terminat curand, am inceput sa caut joburi, ca nah, ce stiam eu la 20 si ceva de ani. Toata familia mea muncea pt alii. Eu de ce sa fiu diferita?!

Am lucrat cam 2 ani, am nimerit la niste job-uri in online, pe care le-am apreciat asa de mult, incat am invatat enorm. NU pt ca erau joburi bune, ci pt ca imi plateau chiria.

NU este necesar sa-ti placa jobul tau, ci doar viata ta. Viata ta NU e la job.

Treptat a inceput sa-mi fie foame in relatia mea long term. Omul pe care il iubeam sustinea ca "mda, scrii bine, da' tre' sa ai experienta, sa muncesti niste ani, si apoi sa visezi la un business, ca nu e usor." L-am crezut. Nesiguranta asta, not feeling good enough, simtindu-ma again in cusca, m-au facut sa divortez, sa imi dau demisia de peste tot, sa plec.

In viata mea a aparut Vlad, cel mai bun si mai misto om de pe pamant, plus familia lui. Brusc, mi-am dat seama ca se poate si altfel: sa fiu incurajata, iubita pt cine sunt, sa fiu eu insami. Am prins aripi.

Mi-am mai luat un job, the best ever, la MediaPro, am facut performanta, mi-a fost bine, aveam colegi superbi, sefi misto, eram indragostita, totul bine.

Pana am fost trimisa pt buna purtare la Amsterdam. M-am distrat de una singura pe strazi, cu bere buna si libertate si magie, incat dupa intoarcerea acasa, mi-am dat seama ca... mi-e foame. Ca exista o lume senzationala ACOLO, ca se poate, ca vreau, ca trebuie sa existe o solutie sa traiesc asa de fericita cum am fost pe strazile din orasul ala.

Si uite asa, m-am facut digital nomad, dinainte de a exista termenul asta. Ne-am mutat in Tenerife, am rezistat 6 luni, ne-am intors acasa. Insa foamea mea de abia fusese starnita. Am inceput sa scriu furios pe blog, adica zilnic, mi-am luat 3-4 colaborari, scriam zeci de emails pe zi, ceream chestii - de la bani, la bilete de avion, la tot felul de bartere, la ce-mi mai trecea mie prin cap.

Am trimis vreo 100 de emails la toate companiile din tara, pana am primit niste bani de la Romania Libera si am facut cateva orase din Europa, pana am ramas pe zero. Insa, in mijlocul aventurii si a ingrijorarilor si a lipsurilor, am avut parte de una dintre cele mai frumoase zile din viata mea.

Dupa o noapte agitata pe strazile din Barcelona (NU aveam cazare, am stat pe niste scari), ne-am urcat intr-un tren spre Tarragona, am ajuns pe o plaja si acolo am simtit un fel de 'floating satisfaction'. de fericire pura. Am fost in Toscana, la Milano, in Genova, si am cunoscut niste oameni senzationali. Pe vremea aia, faceam coachsurfing, ca nu existau airbnb si nici bani de hoteluri.

Apoi am plecat din nou in Tenerife, alte 6 luni. Toate colaborarile alea ale mele (freelancing) ma impiedicau sa ies din casa si sa ma bucur de insula. Eram, practic, prizonier in paradis.

Ne-am intors acasa prin Paris, am descoperit o alta lume acolo. Cu magazine Dior si Chanel, cu femei elegante si lumini magice. Am inceput sa fac bartere cu TOATA lumea :)) Am calatorit, locuit, vazut Portugalia, Spania, Italia, si am plecat pt prima data in Asia de SE.

Scriam non-stop. Acum 2 ani cand am facut curat in arhive, am gasit un fisier cu 18K de texte, pe o durata de 5 ani. 18 MII DE TEXTE. Pff, nici acum nu inteleg cum am putut sa scriu atat. Nah, foamea :))

Asia de SE, mai ales Malaysia, a trezit in mine o mare, infinita iubire. O alta lume, alta viata, alte posibilitati, o pasiune greu de stapanit.

Si am inceput sa muncesc si mai cu spor si furie, ca sa ma intorc. Atat stiam sa fac, the hard way. Aveam 5 joburi, castigam mii de euro pe luna, eram pregatitaaa de zbor. De ziua mea, intr-un ianuarie, sarbatoream la un hotel fain din Bucuresti, si am primit 5 emails. Am pierdut toate joburile.

Asa a venit al doilea rock bottom & breakthrough, cu o diferenta de 4 luni de suferinta si foame intre ele.

Si, uite asa, foamea m-a facut sa ma gandesc ce naiba stiu eu sa fac. ce am. ce pot. ce sunt in stare sa dau mai departe. Asa am creat primul meu curs de travel writing. Insa nu-ti imagina ca am scris cursul, ca am facut o pagina de vanzari, ca l-am promovat pe social media sau ceva de genul. Am facut un anunt pe email (la cunoscuti) si pe FB. (nici nu exista altceva in afara de FB atunci:)), am scris ca tin un curs de Travel Writing si sa se inscrie lumea cu 400 lei in contul meu.

Well, am avut 8 studenti. Cu cativa dintre ei tin si acum legatura :) Mai mult, una dintre fete m-a rugat sa fac si coaching cu ea, in privat. Am spus DA, fara sa stiu ce naiba fac. Si-a adus si prietenele. A fost necesar sa fac la randul meu niste sedinte de consiliere cu un psiholog & coach, pt ca luam problemele lor asupra mea si nu stiam ce-i cu mine. Dar am invatat. MULT.

Asa m-am facut antreprenor. Mi-am facut firma si... crezi ca am crescut? Of course not. A doua lansare a avut 2 studenti. A treia, niciunul.

Au fost ani ciudati si ii simt cumva in ceata. Imi umpleam timpul. Am scris 4 carti. Am facut pictoriale fashion. Bartere cu hoteluri. Am facut 2 tururi de Romania. Am scris zeci de articole pe blog.

Insa in tot timpul ala, imi doream sa ma intorc acasa, in Kuala Lumpur. That was the dream. sa plec. sa traiesc. sa fiu libera. Nu stiam exact de de, cum, cand, ce rost are, daca ma pot intretine, ce o sa fac mai departe, ce sa scriu, ce sa promovez, ce sa vand. Nada de nada. Doar dorinta si munca si mers inainte.

Atat de multa munca, incat intr-o toamna facui un mic stroke. Si, de frica, am lasat-o balta cu munca grea.

In acea toamna, practic, la o saptamana de la accident, am primit un email de la Singapore Airlines, care desi nu activa pe piata din Romania, faceau o conferinta la Bucuresti :)) Poate acum nu mai pare asa ridicol, dar pe vremea aia era. Cum mama naibii sa n-ai baza/ hub in Ro, da' tu sa faci conferinta aici?!

Am fost 10 oameni in sala, jurnalistii pe vremea aia nu dadeau doi bani pe conferinte, just food & gifts.

M-am intors acasa, am scris un proiect frumos, l-am trimis la Singapore Airlines. Si apoi... nimic. Niciun raspuns.

Insa cumva, mi se reactivasera dorinta si curajul.

Scriam deja pt Huffington Post, CNN, Forbes, Bored Panda, Elite Daily, BBC si altele. Am creat un proiect numit Invisible Us, prin care voiam sa fac inconjurul lumii si sa implinesc dorintele a 100 de copii. Proiectul a devenit viral. Am castigat premii, am trimis emails peste tot in lume, am primit sponsorizari, am cunoscut oameni misto.

Mi-au raspuns la emails: Matthew McConaughey, Ethan Hawke si... Oprah, care m-a invitat in State.

Dupa vreo 2 luni de cand am trimis email la Singapore Airlines, mi-au raspuns si mi-au oferit 2 bilete business class Dubai - Singapore.

Cu toate astea, aveam aceleasi limiting beliefs. not enough. Nu stiu ce sa fac, cum sa plec eu, unde ma duc, de ce, cu ce. :)) Astea nu trec, dar te imping inainte.

Patru luni am lucrat cu mine si cu foamea ca sa imi dau voie sa plec. Dar am plecat. 

Tine cont ca aveam cam asa: niste bilete wizz pe Dubai luate pa barter, biletele SIA pe Singapore, 1000 de followers, blogul meu in limba romana, un blog personal pe Huff (care NU faceam parte din revista, nu era pe prima pagina si nu primea trafic din Huffington Post), si 900 lei.

Am stat o noapte la un hotel in Dubai si am facut o investitie importanta in mine: mi-am luat o bere de 50 de lei :)))) Am zburat business pe Singapore si am fost tratati ca niste regi. In Singapore, mi-am permis o noapte. Si gata, asta a fost tot?!

N-am sa uit niciodata dimineata aia din Singapore. Cateva ore pana la check-out, ce naiba facem. Am pus toate posibilitatile pe foaie, sa mergem pe niste insule Indo din apropiere, sa fac bartere, sa fac vanzari. Nimic nu parea suficient de rapid. M-am intrebat simplu: Ce voiai ce la inceput? Care era visul? Kualaaaaa.

Am luat autobuzul din Singapore pe Kuala Lumpur, 250 de lei. A durat drumul 11 ore. Hotelul nostru din Kuala, la 100 lei/ noapte. Dupa 4 ani, ne reintalneam. Mancat street food. Dormit bine.

Next day, mi-au scris cativa oameni ca vor cursul de travel writing. 4-5 ore pe zi, trimiteam emails la hoteluri din zona, in rest ne plimbam prin oras si ne bucuram de fiecare om, si fel de mancare, si crasma, si templu.

Mi-au raspuns de la un hotel de 4 stele din Langkawi. Pt ca habar n-aveam ce naiba e cu barterele astea de presa, eu cerusem 11 nopti cu half-board :))) Si am primit.

In alea 12 zile de insula, am primit 4 colaborari internationale, de mii de euro. Si alte hoteluri din Langkawi mi-au raspuns. Am stat la 5 stele. Mi-am facut prieteni, am invatat marketing de hoteluri si am muncit pe malul oceanului, fara internet in camere :)

Trei saptamani in Langkawi, inca o saptamana in KL si apoi... well, mi-a raspuns cineva din Bali. Si, uite asa, acum aproape 10 ani, am aterizat pt prima data in Bali.

Mirajul a fost atat de puternic, incat am refuzat sa merg in State la Oprah (nici n-aveam curaj sa fac asta), am incheiat proiectul ala cu "in jurul lumii" si doar am trait.

Am stat o luna in Bali, am facut inconjurul insulei in hoteluri de 5 stele, printre cele mai frumoase locuri din lume.

Cum se desfasura treaba? Eram la hotel, faceam tantrumuri ca nu-mi raspunde nimeni, ma simteam ca un impostor sa am vile cu piscine peste jungla, sticle de gin si cufere cu fructe, majordomi si masini si mancaruri divine, apoi trimiteam emails la alte locatii, imi dadeau cate 2-4 nopti, cumva gaseam transport, ajungeam, nu-mi placea, dar a doua zi primeam vile din sticla la ocean si ma surprindeau la fiecare miscare.

Intr-o luna, cred ca am scos 100 de lei din bancomat, sa iau tigari :))

Ne-am intors tot prin Singapore, unde am stat vreo 2 saptamani la niste resorturi de pe Sentosa cu pauni si cu apartamente separate, unul pt mine, unul pt Vlad :)) Boss Style.

In Romania, am rezistat 4 luni, am promovat cursul meu, am mai luat niste colaborari, si cand nuuuu mai puteam de dor de Bali, am primit un email de la o companie din Istanbul, care m-a invitat sa reprezint Romania la un summit de turism. In loc de un bilet dus-intors, am cerut 2 doar dus si dusi am fost.

Doar ca lucrurile n-au decurs cum ma asteptam. In anul ala nici macar n-am ajuns in Bali, pt ca am dezvoltat o frica imensa de avioane. In schimb, am fost in Turcia, Iordania, am facut turul Malaeziei, Sri Lanka si UAE. Am fost numita ambasador Kempinski, am facut o colaborare cu The Ritz-Carlton (cred ca am fost la vreo 6 hoteluri), am zburat business class (de asta nu mi-e frica :))) si mi-am crescut business-ul, aveam aproape 450 de studenti la fiecare lansare, din care 10-12 plateau in plus, ca sa lucreze direct cu mine.

Doar ca my scarcity mind o tinea pe a ei. Vreaaaau in Bali :)) Am avut 3 randuri de bilete pe Bali si unul pe Krabi, avioane care au plecat fara noi la bord, dupa care am plans cu sughituri, ca imi era prea frica sa zbor.

Culmea, nu mi-a fost frica sa ma intorc in Bucuresti. Vlad mi-a zis sa o las balta cu Bali, ca nu-mi iese, si m-am focusat pe alte proiecte. In ziua aia, prietena unei prietene a anuntat ca-si inchiriaza casa din Bali. Mi-au amortit genunchii. M-am uitat in cont: cam pe zero. :) I-am zis ca vreau eu casa, desi de abia ne intorsesem din Asia, aveam pasapoarte expirate, n-aveam de chirie, nu stiam cum ajungem inapoi. 

Era vineri. Nu mai retin ce s-a intamplat in acel weekend, insa luni am platit chiria, next week am facut pasapoarte. si am scris unui tip care se ocupa de aviation sa-mi faca o lipeala cu Cathay Pacific, mi-a raspuns ca nu se poate, ca nu vor sa faca bartere. Doar ca... io le scrisesm si direct la o adresa de pe site :)) Acolo mi-au raspuns si mi-au dat business class Dubai - Hong Kong - Bali.

In mai putin de 2 luni eram in Dubai la Ritz-Carlton, apoi la Ritz Hong Kong, poate cel mai luxos hotel in care am stat (unde mi-a zis tipa de la marketing ca au mai avut un singur barter, cu cineva de la Vogue:)), apoi am aterizat in Bali.

Am mers pt 2 luni. Am ramas 13. Si, uite asa, tot ce am crezut eu despre viata s-a schimbat definitiv.

Am invatat sa iau pauze, sa ma relaxez, sa am cu adevarat un an sabatic. Aveam prieteni noi, faceam mese cu romani misto, mergeam in expeditii pe insula, la doua luni mergeam la shopping in Kuala Lumpur sau Singapore.

Mi-am crescut business-ul, am inceput sa fac coaching, dar tot imi doream chestii: un site nou, o scoala "adevarata", mai multi bani. N-au venit pe loc.

Am pierdut Huffington (s-au inchis blogurile private), l-am pierdut pe tata.

Iar intr-o zi, eram in Jakarta cu treaba la ambasada, si am privit niste vile de pe strazile alea, l-am oprit pe Vlad si i-am zis asa: pfff, cum ar fi sa facem inconjurul lumii in cele mai frumoase airbnbs? Am ras amandoi. yeah, right.

Nu puteam sa plec din Bali, desi imi doream altceva. Era... bine. Insa ceva nu mai rezona si am avut nevoie de cateva luni sa "incerc chestii". Mi-am dorit o casa noua, am primit-o, am refuzat-o si ne-am intors in Romania.

In mai putin de 2 luni, mi-am facut site, am inchis proiecte vechi, am lansat Scoala de Digital Nomads, si ne-am mutat intr-un palat din secolul al 19-lea din Catania. airbnb, of course. Apoi in Malta. Apoi in Malaga.

Radeam ca, in Bali - consideram ca am cel mai frumos drum din lume spre supermarket (I know, sunt frivola, deci exist), mergeam printr-o jungla, si printre vile de poveste, pe o alee ingusta cu fluturi si catei si flori. In Malaga, mergeam la supermarket pe plaja, cu picioarele prin nisip si pe malul marii. Poate fi mai bine de atat?! Well, YES, it can!!

In urmatorii 3 ani am fost prin Grecia si Turcia, am refuzat un avion pe Dubai, am invatat sa fac site-uri (ma rog, a inceput cam asa: aveam nevoie de telefon nou, o tipa din Germania mi-a scris ca m-a recomandat cineva ca stiu sa fac magazine online, i-am zis ca DA, desi habar n-aveam nici de unde sa incep, am invatat, i-am facut site, mi-am luat telefon:))), am lansat programul de Mentorship pt ca m-a rugat cineva sa fac asta (tot cumpara cursuri de la mine si voia TOT, nu doar pe bucatele).

Ne-am mutat in Corfu pentru o luna si acolo am fost cu barca la supermarket, condusa de mine, of course. So, the better it gets, the better it gets.

Apoi, cam prin 2020, faceam niste plimbari lungi prin Bucuresti si ma dadeam eu intr-un leagan, in singurul parc deschis din cauza pandemiei. Si in timp ce eram eu fericita si libera, i-am auzit vocea lui tata. "Uita-te in fata ta ce ai, vezi cladirea asta? O sa fie hotelul tau!". Am zis ca am luat-o razna, am ras, si am mers mai departe.

Cumva, insa, ideea aia mi-a tot dat tarcoale. Am inceput sa citesc despre cladire (monument istoric), dar nah... de la citit la hotel e cale lunga.

Ne-am mutat pt alte 6 luni in Bali si a fost... groaznic. Nu mai era locul meu, blocaj complet si de energie, si financiar, si de business, si de pasiune, si de oameni, tot.

Mi-au trebuit niste luni sa accept ca sunt "blocata" pe insula, ca asta este. In saptamana aia am plecat acasa, ca asa se intampla. Cand accepti, totul se schimba.

Am lansat programe noi, am descoperit ca "hotelul" meu - acea cladire istorica - apartine unei doamne pe numele sau Caracaș. si am amutit. Daca nu stii, pe mine ma cheama Ioana Melania Budeanu Caracaș. Dupa 25 de ani de litigii, cladirea a fost predata proprietarilor de drept si am mai inaintat putin.

Daca te intrebi, acum sunt in faza de... molusca. :))) Adica tot habar n-am ce-o sa fac mai departe. Cand, cum, cu cine. Evit sa ma uit acolo, pt ca doare si ma tin intr-o suspensie de lipsa, dorinta, frica, pe repeat. 

Intre timp, lucrez cu studentii mei, fac Mentorships, dau mai departe toata energia, magia, cunostintele mele, tot ce am invatat eu the hard way, ca sa le fie oamenilor mai bine si mai usor. Pt ca NU tre' sa fii ca mine, incapatanat si dispus sa suferi pt visurile tale. Ci doar sa-ti fie dor de tine cu adevarat.

Multi oameni nu se tin de treaba. Il iau pe acel "nu stiu" in brate. Eu ii vad cat de buni si misto sunt, dar ei se alinta. Pt ca nu le este foame. Nu dau importanta si valoare visurilor lor, nu isi dau lor voie sa fie liberi.

Inteleg trendul acum:

- doomscrolling. vazut pe Insta/ TikTok oameni care pun 3 postari si gata, au clienti si calatoresc prin lume.

- ca esti in trauma si tre' sa te vindeci, ca de asta nu ai si nu poti, ca te trage neamul inapoi. si dai cu constelatii si feminitati si mers la guri.

- ca meditezi si pica din cer.

- ca poti cumva copia energia altora de la care inveti.

- ca tre sa muncesti enorm (ca mine).

Well, toate astea sunt posibile. DAR...

- daca tu consumi interneti inseamna ca nu creezi. timpul si energia se duc pe ce fac altii, nu pe dorinta ta.

- de vindecat NU te vindeci, accepti rana si te bucuri de ea, ca te impinge inainte.

- meditatia ajuta enorm, dar banii si posibilitatile vin din actiune, din business, din daruit ceva cuiva, din adus valoare!!

- poti copia, dar pt cat timp? sa nu-ti urmezi sufletul este cea mai mare durere si cel mai mare deserviciu pe care ti-l poti face.

- daca munca grea era necesara o luau bogatii :)

Oricat de ciudat ar fi sufletul tau si dorintele din el, orice ai face, orice ai incerca, oricat te-ai fofila, pana nu te arunci cu incredere si curaj in viata, lucrurile nu se schimba.

Si e ok sa fie asa. Este ok sa stai in confort. Este ok sa mergi la munca, sa iei salariu, sa te gandesti pe cine votezi, sa platesti rate, sa calatoresti o data pe an, sa faci toate lucrurile astea, sa stai pe Insta si pe Netflix. NU sunt ironica. Daca iti este bine iti este bine. punct. Asta aleg si eu, de multe ori... sa zac :) 

Intrebarea este: cum stai cu regretele? Daca macar o secunda iti tremura vocea si sufletul cand te gandesti ca daca ai pleca maine din lumea asta, sunt lucruri pe care ai fi vrut sa le faci, sa le ai, sa le experimentezi, well, deja stii. Ca ai de luat o decizie. Ca numai TU poti schimba ceva.

Viata se intampla acolo. afara. in necunoscut. in courage & trust. nu in speranta sau credinta. in TRUST. incredere in viata, in tine, in Univers.

Daca te mai intrebi de ce nu tu. de ce nu ai ce vrei. de ce nu stii. de ce nu poti. de ce nu-ti iese. de ce te chinui. de ce-ti doresti de atat timp si nu s-a intamplat.

Raspunsul este simplu: pt ca te agati cu toata puterea de ce ai, in loc sa te desprinzi si sa-ti eliberezi viata pt ce poate veni. Indiferent ce poate veni.

Si aici parca te si aud: Daaaar cum fac asta? Nu stiu sa fac asta. :))

Viata nu e liniara. Nu alegi un business sau a line of work, si gata, totul merge ca planificat. Nu e necesar sa stii totul dinainte. Nici macar cum sa incepi. Insa e necesar sa recunosti ca nu e chiar bine acum si ca VREI sa fie mai bine. atat.

Curajul si increderea vin dintr-o decizie: "Gata, azi, acum, fac ceva pt mine. Nu mai am ce sa astept. Nu mai vreau sa astept. Chiar daca tot ce pot sa fac este sa ies in parc, sa imi recunosc visul, sa scriu 3 randuri, sa ies din amortire, sa incetez sa mai caut si sa investesc azi in mine, sa ma simt mai bine, sa afirm ca stiu si ca e posibil." 

Si apoi, la un pas din asta de-al tau, mic si aparent neimportant, Dumnezeu face 10 pt tine.

Cu ce pot eu sa fiu de folos:

- stiu sa citesc dincolo de ce scrii tu, sa vad unde si ce ai de lucru, si cum iti poate fi mai bine. Stiu sa fac un plan clar, dar sa lasam loc si de magie.

- stiu ca banii vin din valoarea oferita de tine lumii. si stiu sa vad valoarea asta in tine.

- stiu sa incurajez si sa iti ofer motivatie si sa-ti sustin energia pe tot parcursul drumului.

- din 3 fraze de-ale tale, iti spun exact ce si cum sa faci. I'm good like that!! :)) Nu glumesc, tot ce ai de facut este sa urmezi si sa te pregatesti de surprize.

- iti spun ce nu merge si de ce nu merge. iti spun cum te poti aseza in viata ta, cu hotarare, cu iubire, cu intentie.

- sunt a magical witch si gasesc idei noi acolo unde tu vezi doar "nu stiu, nu cred". Vei primi enorm de multa iubire. claritate. recunoastere.

- sunt fff buna pe business, pe viziune, pe ce merge si ce nu, pe recunoscut ce te avantajeaza si ce nu. 

PENTRU CA EU LE-AM FACUT PE TOATE :))))

Si, iata, fac ceva ce n-am mai facut pana acum.

Un grup de Mentorship, maxim 5 persoane. Vorbim intre noi, ne sustinem, fac si sedinte LIVE. Ma ocup de fiecare in parte, indiferent care este visul tau.

Nu-mi place sa aman, nu-mi place sa trag de timp. Fast & furious :))

Am numit acest program Discovery. Sa te re-descoperi pe tine, sa mergi inainte, sa iti implinesti dorintele pe care nici nu stiai ca le ai, si concret: sa-ti traiesti visul, nu doar sa astepti sa fie candva.

Daca indraznesti, business-ul potrivit te gaseste pe tine.

Ce facem:

1. Ce viata/ business iti doresti si de ce? Care e visul tau sau scopul tau in viata, pe care nici n-ai curaj sa-l pronunti? Tema specifica, se lasa cu lacrimi :) Dar din alea bune, eliberatoare.

2. De ce nu merg unele business-uri si ce sa faci TU sa mearga. Ce poti face concret sa ai un breakthrough in viata ta.

3. Partea practica si tehnica: ce ai nevoie in business/ in viata si ce nu. Cum poate fi usor si rapid si pt tine. La ce poti renunta incepand de azi.

4. Partea creativa. Ce daruim si ce primim in viata/ in business. Si cum faci asta.

5. Examen final: cu visul/ viata/ business-ul la control :) 

Incepem pe 1 aprilie, iar investitia ta NU e o pacaleala:)) Iti vei reseta viata si business-ul si vei obtine rezultate palpabile in cateva saptamani, cu doar 178 euro/ 888 lei.

Revolut @ioanam5b5

Primul venit, primul servit. Se dau repede locurile :) 

Nu e necesar sa stii ce vrei, nici sa ai idei, nici sa crezi in tine sau in posibilitati. E necesar sa-ti fie dor de viata, de tine. Sa-ti fie foame de lume, de bucurie, de trait cu placere.

Este necesar sa VREI si sa investesti in tine. Se intoarce inzecit.

Scrie-mi aici sau pe [email protected] daca vrei sa fii in my Discovery team si hai sa dam reset la tot ce credeai ca este posibil. Poti avea TOT.

Iar daca cineva te-ai mintit ca nu e adevarat, ca nu acum, ca mai ai de asteptat, il mananc :))) Si apoi ii demonstrez ca este posibil. 

Let's have some fun!!

Astept email cu intentia si decizia si iti scriu next steps.

Huge love & hugs,

Ioana